„Un eșec clar pentru Bruxelles”
Islanda a respins reluarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, într-un referendum marcat de o participare ridicată și de o confruntare strânsă între taberele pro și anti-UE, conform Reuters. Potrivit rezultatelor finale, 52,8% dintre alegători au votat împotriva propunerii guvernului, iar 47,2% s-au pronunțat în favoarea acesteia, în condițiile unei prezențe la urne de 82,5%.
Scrutinul reprezintă o lovitură pentru planurile guvernului de centru-stânga de a redeschide dosarul european și un eșec pentru Bruxelles, care vedea în eventualul vot favorabil al Islandei o oportunitate de a consolida sprijinul pentru extinderea Uniunii într-un moment în care securitatea arctică a devenit o prioritate strategică.
„Acesta este un eșec clar pentru Bruxelles”, a declarat un diplomat european pentru Reuters, indicând problemele legate de pescuit și preocupările privind independența drept factori decisivi în rezultatul referendumului.

