Iohannis: Nu va exista un boicot la adresa Austriei din partea statului sau autorităților publice
Președintele Klaus Iohannis a declarat că situația privind blocarea aderării României la Schengen trebuie tratată cu diplomație de către autoritățile statului român, subliniind că nu va exista un boicot din partea statului la adresa Austriei.
Președintele a precizat că în ceea ce privește eșecul aderării la spațiul de liberă circulație european, „în realitate, există două probleme”: atitudinea Austriei și faptul că votul Olandei a fost unul mixt.
Președintele a explicat astfel că Austria care „acum a votat NU, dar recent Cancelarul austriac a spus că acest vot înseamnă, de fapt, o amânare, nu înseamnă un NU definitiv. Este o nuanțare a poziției. Acest vot a fost valabil și pentru România și pentru Bulgaria”.
„Avem însă și a doua problemă care trebuie văzută și tratată. Votul Olandei a fost mixt: pentru România a fost un DA, pentru Bulgaria a fost un jumătate NU. Știu chiar de la premierul Olandei, că acest NU pentru Olanda, iarăși, nu a fost ceva definitiv, este dorința și acolo a unei amânări până când se mai clarifică anumite probleme. Deci acestea sunt chestiunile care trebuie tratate și trebuie rezolvate”, a mai explicat Iohannis.
Șeful statului a afirmat, totodată, că acest moment „poate fi tratat într-o singură cheie – cu diplomație”, subliniind că „orice altceva este exclus”.
„Am auzit în ultimele zile nenumărate opinii, sfaturi și așa mai departe. Și vreau să vă spun foarte clar: nu va exista, atenție, nu va exista un boicot la adresa Austriei din partea statului sau autorităților publice. Nu așa se tratează astfel de probleme. Este evident că până aici s-au făcut deja pași importanți”, a mai completat președintele României.
Citeşte ştirea completă pe adevărul.ro