Când atacul vinde mai bine decât promisiunea. De ce candidații la Primăria Capitalei mizează pe mesaje negative
Încă dinaintea startului oficial al campaniei pentru Primăria Capitalei, tonul a fost dat de atacuri și mesaje negative – fie îndreptate către contracandidați, fie către lideri de la vârful statului. Nu este o surpriză: Bucureștiul a fost mereu scena unor confruntări dure, în care candidații și-au construit imaginea în opoziție cu diverși „dușmani”. De ce aleg strategii negative? „Pentru că funcționează pe termen scurt”, explică experții, arătând că și durata scurtă a campaniei contribuie la accentuarea acestui tip de discurs.
FOTO Colaj / Facebook
„Fiecare încearcă să își găsească, fie o cauză, o adversară sau o temă de luptă”, campania electorală fiind, de regulă, marcată de găsirea unui dușman împotriva căruia candidatul luptă pentru Capitală, explică redactorul-șef Historia, Ion M. Ioniță pentru „Adevărul”: „Încearcă să își găsească un slogan de campanie, ca să zicem așa. Asta…

