Elevii care deranjează orele vor fi trimiși într-o sală „de detenție”
- În această sală, elevii pot citi, scrie sau pot completa fișe de lucru.
- Elevii vor fi supravegheați de un profesor sau de un cadru auxiliar.
- CNE spune că este o formă de a scăpa de elevii chiulangii.
Când credeai că le-ai văzut pe toate, Ministerul Educației are grijă să nu te plictisești și a găsit soluția pentru elevii care deranjează orele. Le face o sală…de detenție. Chiar dacă nu o denumește așa, Ligia Deca vrea ca acești elevi să stea într-o sală special amenajată, unde pot completa fișe de lucru, pot citi sau scrie.
„În cazul elevilor care în timpul orei de curs manifestă comportamente care aduc prejudicii activității de predare-învățare-evaluare, cadrul didactic poate decide ca aceștia să desfășoare activitate în școală, în timpul orei respective, sub supravegherea unui cadru didactic sau a unui cadru didactic auxiliar, într-o sală din unitatea de învățământ stabilită pentru desfășurarea, de regulă, a unor…

