Geoană, noi critici pentru politicieni: Când se exprimă în limba romană, ai senzația uneori că îți vorbește corigentul clasei

Geoană, noi critici pentru politicieni: Când se exprimă în limba romană, ai senzația uneori că îți vorbește corigentul clasei

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a susținut, în cadrul unei dezbateri de Ziua Europei, că lipirea scrutinului pentru Parlamentul European de alegerile locale a dus la dimininuarea dezbaterii europene, criticând clasa politică.

Liderul NATO a avut mai multe critici pentru clasa politică actuală FOTO Arhivă

„Pentru că simpla integrare europeană și euroatlantică nu sunt suficiente pentru ca România să-și atingă întregul potențial al oamenilor, al geografiei și al resurselor sale. Pentru asta nu poate funcționa doar efectul de tracțiune, difuzia de idei enorme de bani și tehnologie din Vest, care sunt și rămân importante. Proiectul european este definitoriu pentru România, dar nu poate fi un substitut pentru proiectul național, o continuare logică a ceea ce au visat, imaginat și pentru care s-au sacrificat înaintașii noștri, dar și noi, noi toți, generațiile noastre, care am reușit să asigurăm revenirea României…

Citeşte mai mult

admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *