Legea care dezincriminează evaziunea fiscală sub un milion de euro, dacă prejudiciul este plătit, promulgată

Președintele Klaus Iohannis a promulgat inițiativa prin care se dezincriminează evaziunea fiscală cu prejudiciu sub un milion de euro, dacă în cursul urmăririi penale prejudiciul majorat cu 25% din valoarea acestuia este achitat integral.
Șeful statului a promulgat Legea FOTO Inquam
UPDATE:
Fostul premier Nicolae Ciucă a susținut în contextul promulgării proiectului de lege că astfel România trece la o nouă etapă judiciară în aceste spețe.
„Proiectul de lege al combaterii evaziunii fiscale a fost promulgat de președintele României. După cum a constatat și CCR în motivarea avizului de constituționalitate, România trece la o nouă etapă judiciară în aceste spețe”, a transmis într-un mesaj pe Facebook șeful PNL Nicolae Ciucă.
Liderul liberal a mai punctat în context că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată. Recuperarea prejudiciului de până la un milion de euro + o…