Presa de la Kiev: AUR pregătește provocări informaționale anti-ucrainene coordonate de Rusia. Reacția partidului
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) ar putea lansa în curând o serie de provocări informaționale anti-ucrainene, acțiuni ce ar putea fi coordonate de Rusia, potrivit unor surse din cadrul Direcției Principale de Informații (HUR) a Ministerului Apărării de la Kiev, citate de o publicație ucraineană. „Nu întreprindem nicio acțiune, este cap coadă o aberație”, a replicat AUR.
AUR, partidul condus de George Simion, neagă acuzațiile Foto: Mediafax
Publicația ucraineană Kyiv Post a relatat sâmbătă, că potrivit unor surse din Direcţia Principală de Informaţii ( HUR ) a Ministerului Apărării de la Kiev scopul unei astfel de campanii de dezinformare care ar putea fi lansată în curând de „partidul românesc pro-rus„ AUR ar fi acela de a prezenta opresiunea care ar viza drepturile românilor în Ucraina.
De asemenea, potrivit sursei citate, oficialii AUR realizează în prezent interviuri cu preoți din satele din regiunile…