Deputatul Mihai Fifor îl acuză pe premier de „ticăloșie” după ce Guvernul a aprobat Memorandumul de semnare a Acordului UE-MERCOSUR
Deputatul PSD Mihai Fifor a declarat miercuri, 1 aprilie, că aprobarea memorandumului privind aplicarea provizorie a Acordului Mercosur reprezintă „sfidarea PSD”, acuzându-l pe premierul Ilie Bolojan de „ticăloșie și dispreț total față de fermierii români”.
Mihai Fifor FOTO Facebook
„Premierul Bolojan recidivează grav aprobând Memorandumul pentru aplicarea provizorie a Acordului Mercosur împotriva avizelor negative ale miniștrilor PSD de la Agricultură și Justiție și fără o consultare în interiorul Coaliției de guvernare. De această dată nu mai vorbim doar despre o greșeală politică, ci despre o sfidare gravă la adresa PSD și a altor parteneri de guvernare”, a scris deputatul pe pagina sa de Facebook.
Potrivit acestuia, PSD s-a pronunțat ferm împotriva adoptării Acordului în forma actuală, despre care susține că „nu…

